ce faci? Oferă Domnului sau plătești impozitul?
{necesită citire completă – citirea parțială nu este recomandată}
Zeciuiala (10%) a devenit, fără îndoială, o sursă de mult ridicol în cercurile seculare și, de fapt, își are motivele în funcție de ocazie. Și una dintre îndoielile care apar este dacă zeciuiala este permisă pentru noi, biserica, trupul lui Hristos care trăiește sub Harul lui Dumnezeu.
Dacă aș spune asta NU, zeciuiala este legată în esență de legea lui Moise. Ai înceta să dai, să oferi, să dai în împărăția lui Dumnezeu?!
Și a spus asta DA, zeciuiala este o parte inerentă a Evangheliei lui Isus Hristos propusă bisericii, l-ai face obligatoriu, ar fi tributul tău?
Astăzi ceea ce avem sunt tocmai două capete, ca un joc din copilărie de „trag de război”, de fapt, copilăria și imaturitatea se potrivesc perfect în ambele situații.
Cei pe care îi vedem pe de o parte sunt creștini cu înțelegere limitată, care „plătesc” zecimea, impozitul, taxa lor, care pentru ei nu este altceva decât un alt impozit, este un impozit pe proprietate, impozit pe vehicul […], zecime. Oamenii care o fac în mod normal o fac de teamă că devoratorul îi va distruge și va lua puținul pe care îl au, dau de frică sau plătesc pentru înfățișări rele, niciodată ca o livrare voluntară sau recunoştinţă către Dumnezeu.
Pe de altă parte, sunt lideri ai „fricii”, sunt oameni cu spiritul evurilor întunecate, unde cel mai bun mod de a controla este să-i impună frica, teroarea, unde Îl pictează pe Dumnezeu ca și cum ar fi „diavolul”, unde trebuie să ia de unde nu au, de unde nu pot, pentru a da… Pentru că dacă vor face așa, Dumnezeu îi va binecuvânta și dacă îi va „plăti”, Dumnezeu îi va „blestema”.
Deci ce să faci? Să mergem la Evanghelia lui Isus ca singura noastră interpretare:
1 – Isus nu a abolit niciodată zeciuiala. De fapt, a îndeplinit-o. Mediul în care se afla era tocmai cel evreiesc, unde spunea că trebuie să faci toate aceste lucruri (zecimea și alte respectări ale legii), dar că ele practică cele mai mari legături ale legii – dreptatea, mila și credința (Matei 23.23).
2 – În Faptele Apostolilor capitolul 15, după lungi ani de discuții despre convertirea neamurilor la creștinism în secolul I, aceștia s-au adunat la Ierusalim pentru primul sinod al Bisericii, prezidat de Iacov, și printre ei Petru, Pavel și alți apostoli; Agenda conciliului a fost dacă neamurile vor trebui să adere la legile lui Dumnezeu date prin Moise lui Israel sau nu; dupa multe discutii s-a precizat textul:
„Căci Duhului Sfânt și nouă ni s-a părut bine să nu punem asupra voastră vreo povară mai mare decât aceste lucruri necesare:
Ca să vă abțineți de la lucrurile jertfite idolilor și de la sânge și de la lucrurile sugrumate și de la curvie; de care faceți bine să vă păziți. Ei bine, „pleacă”.
Acum, este foarte clar în cuvântul lui Dumnezeu, atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament, că Dumnezeu nu primește și nu este mulțumit de nimic care nu vine din inimă; Dacă nu este din credință, cuvântul spune că este păcat. Prin urmare, „a plăti” zecimea ca o impunere, considerând-o o obligație, nu este altceva decât o taxă pe salariul tău. Dumnezeu pur și simplu nu îl vede ca pe un act de recunoștință și credință. Chiar și zeciuiala trebuie să fie un act de credință, altfel nu are valoare.
Pentru Pavel, sau în special pentru biserica primară, 10% ar putea fi considerată jertfa celor zgârciți, pentru că ei au dat – au dat în mod deliberat – pentru ca împărăția lui Dumnezeu să poată avansa. Ca doctrine pentru biserică în scrisorile lor, principiul zeciuială, jertfă în Împărăția lui Dumnezeu este însoțit de unele elemente. De exemplu, scrisoarea către Filipeni este o scrisoare de mulțumire. La sfârșit, el va dezvălui motivul pentru care a scris scrisoarea, iar motivul principal este să mulțumească jertfei generoase pe care i-a trimis-o biserica din Filipi, care era o procedură continuă de la această biserică către Pavel, iar sentimentele pe care Pavel le folosește pentru a desemna o asemenea generozitate sunt Bucurie și recunoștință.
Deja în prima scrisoare către Corinteni, el tratează actul de a da, oferi, zeciuială în Împărăția lui Dumnezeu ca voluntariat, individualitate și proporționalitate (capitolul 16);
În cea de-a doua scrisoare către această biserică, el amintește actul de fericire, cum spune inima, el ne cheamă să avem o inimă generoasă în împărăția lui Dumnezeu.
Relația dintre Dumnezeu și om în acest gest, în aceleași scrisori, este plină de bunătatea lui Dumnezeu față de cei care o fac; Nu pentru că Dumnezeu are obligația de a face acest lucru, ci pentru că Dumnezeu este mulțumit de un om care are o inimă generoasă.
În Filipeni, el spune că jertfa este un miros dulce pentru Dumnezeu și spune asta „Dumnezeu vă va asigura toate nevoile”; În Corinteni el își amintește „Dumnezeu îl va face să abundă, ca o sămânță sădită, care se va întoarce ca bunătatea lui Dumnezeu față de omul care face acest lucru.”
Cu asta închei cu câteva sfaturi pentru creștini:
- Nu da niciodată zecimi, daruri din obligație, ci mai degrabă cu inima.
Dumnezeu nu are nevoie de zecimea ta măruntă, el vrea recunoştinţa inimii tale; Zeciuială în harul lui Dumnezeu NU este mai mult un impozit, un tribut de la o țară (Israel) așa cum era, unde templul era casa vistieriei și casa vistieriei era monetăria, un tribut necesar pentru a-l învăța pe om să delibereze lucrurile lumii și pentru funcționarea organizatorică și preoțească a unui popor; Astăzi este în esență un act de credință și recunoștință. Iar recunoștința în această lume capitalistă este extrem de un act de Credință; Dacă ai avea o farfurie de mâncat, haine de îmbrăcat, pantofi de îmbrăcat, o casă în care să locuiești, Doar o inimă mizerabilă și insensibilă nu este capabilă să se dăruiască și să dea cu o inimă recunoscătoare lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a făcut Dumnezeu.
- Nu dați niciodată zeciuială din vină sau frică.
Dacă faci așa, nu-L cunoști pe Dumnezeu și nu vei fi cunoscut de el; Fiecare devorator, blestemător, orice preț, a fost plătit, plătit de Hristos Isus, pe cruce. Fă-o cu bucurie, ca cineva care este recunoscător unui prieten pentru favoruri pe care nu le va putea plăti niciodată.
- Cine nu binecuvântează nu este binecuvântat, iar cine nu dă nu este primit.
„Dumnezeu îi iubește pe cei care dăruiesc cu bucurie…” Binecuvântările în viață, în ceea ce privește prosperitatea conform voinței lui Dumnezeu pentru om, este implicită în a dona, a dărui, a oferi, a ajuta, a menține, a contribui, a face... în Împărăția lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu are nevoie de salariu, mâncare pe masă, haine de căldură iarna, du-te și vin, el este Dumnezeu, dar misionarii noștri au, evanghelizatorii noștri au, pastorii noștri au nevoie. Dăruiește cuiva, fără să te uiți la cine.
Nu fi o persoană zgârcită, găsind scuze pentru a nu te da, pentru a te preda împărăției lui Dumnezeu și nu fi adeptul ritului și al gesturilor, gândindu-te că este o taxă de plătit; Nu o face pentru că ți-e frică de devorator, fă-o pentru că Dumnezeu a făcut mult mai mult pentru tine, tu! N-aș putea niciodată să plătesc în natură prețul plătit pentru viața ta; Nu fi sclavul banilor, fă-i slujitorul tău.
A celui care o face din frica de El,
Fabiano Moreno